Ziua 17 la cresa. Dimineata, trag aer in piept, zambesc.
– Hai sa te imbrac.
Edu: Popii?
..??!!.. fac ochii mari, ridic o spranceana, zic in gand “duu-tee maaa, la vreme chiar vrei sa mergi”;
– Da, da, mergem la copii.
Il imbracam cu alergatura specifica unui copil de 1 an si 8 luni caruia i se pare funny sa alerge si sa se sustraga de la imbracat.
Ajungem la cresa, inchide el masina, salutam ursul, pestele, albina, si inca 15 animale de pe peretii din hol, schimbam pantofii fara lacrimi si suspine.
– “Bațeee, bațee”, imi cere sa il iau in brate, ma strange tare tare, ii spun ca il iubesc si ca ma intorc dupa el, ca in fiecare zi.
Bate la usa, intra, si fuge cu camionul lui inspre copii. Educatoarele jap usa in nas, ca sa evitam o scena de plans care mai provoaca si alti copii.
Dar ce vad? Edu fuge catre “popii”, fara sa mai planga, fara sa mai strige mamiii mamii, si eu raman in fata usii ascultandu-l cum nu plange 🙂
– So there is hope.
Vreau sa multumesc din suflet unei persoane speciale, Irina Forgaciu, pentru cursul de acomodare blanda la cresa, a picat la fix si ne-a ajutat in drumul asta spinos cu inceputul si despartitul.
Am tot citit si urmarit pe internet, siteuri si am terminat si psihologia, si stiu o gramada insa e nevoie de o aliniere a informatiilor si asezarea la momentul potrivit pentru a face acest episod cat mai lin pentru puiutii nostri.
Asa ca va recomand si eu sa apelati la ea, nu o sa regretati.
O zi minunata, plina de zambete!

(Edu, 1 an si 8 luni, adaptarea la cresa)