Incognito - Viețile secrete ale creierului. David Eagleman

#EdituraHumanitas propune spre lectura o serie de 12 cărți despre lumea în care traim. Așa cum se exprimă domnul Gabriel Liiceanu, sunt 12 titluri care răspund obligației morale de a înțelege lumea curățind în prealabil mintea care judecă, de prejudecățile ei, dar deopotrivă de patimile sufletului și trufiile eului, scutindu-ne de rătăciri, fanatisme și prostie.

Davin Eagleman este un specialist în neuroștiințe, pe care revista italiană Style l-a inclus în anul 2012 pe lista personalităților geniale. Vă prezint câteva idei pe care le consider foarte interesante, unele chiar șocante.

„Omul este o plantă ce rodește gânduri, așa cum trandafirul rodește trandafiri și mărul rodește mere.” (Antoine Fabre D’Olivet)

Și totuși, „Omul nu este capabil să vadă nici nimicul din care provine, nici infinitul care îl împresoară.” (B. Pascal)

Vă voi povesti câteva curiozități despre creierul nostru, acele aproximativ 1400 gr din materialul cel mai complex pe care l-am descoperit până acum, în întregul univers. Cu toate progresele știintei, „mașinăria” ne este complet străină și totuși, noi suntem mașinaria aceasta.

Tu cel conștient, „eul” care prinde viață când te trezești dimineața, este cea mai mică bucățică din truda creierului tău. Conștiința sau nivelul conștient al minții, este un mărunt pasager clandestin pe un transatlantic, care se bucură de călătorie fără să bage în seamă enorma inginerie de sub punte. Creierul nostru aproape că funcționează pe pilot automat, iar mintea conștientă are prea puțin acces la imensa și misterioasa fabrică de dedesubt. Creierul își face lucrarea incognito.

Din acest motiv putem afirma că în fiecare dintre noi mai este cineva pe care nu-l cunoaștem! Mintea conștientă nu se află în centrul activității din creier, ci este undeva „departe”, într-o margine, prinzând doar șoaptele produse de activitatea cerebrala. Deci nu avem control asupra gândurilor, emoțiilor, deciziilor sau a comportamentelor noastre. Există sute, mii de procese subconștiente despre care nu ne dăm seama și pe care nu le putem controla deloc. Ne alegem perechea în funcție de felul în care am fost programați, de genele cunoscute drept complexul major al histocompatibilității (CMH), care caută cât mai multe diferențe între noi și posibilul partener. În plus, tot inconștient, o femeie este atrasă de un bărbat cu maxilarul puternic, cu mult păr pe față și cu pieptul lat, în timp ce un bărbat alb este atras de către o femeie cu pielea cât mai deschisă la culoare, cu ochi mari și buze groase.

Ca să înțelegem mai bine cât este de fascinantă partea inconștientă, să ne întrebăm câți dintre noi am putea descrie cum se realizează trecerea de pe o bandă de circulație pe alta, de către un șofer care își conduce autoturismul. Am fi tentați să răspundem că inițial ținem volanul drept, apoi tragem de volan într-o parte și apoi îl îndreptăm din nou. Nici vorbă! Mișcarea corectă la schimbarea benzilor în trafic este următoarea: întoarceți volanul în direcția virajului, după care înapoi prin centru, apoi îl învârtiți la fel de mult în partea opusa și pe urmă îl îndreptați. Am testat, am schimbat benzile de câteva ori și într-adevăr așa este. Incredibil, n-aș fi știut să descriu corect mișcarea completă, deși conduc săptămânal sute de kilometri.

Vă descriu doar câteva capcane în care cădem zilnic. Una dintre ele se numește orbirea față de modificări: dacă vă fixați ochii asupra unui lucru, nu reprezintă nicio garanție că îl și vedeți. O confirmă multiplele experimente. Pe acest principiu se bazează și numerele de magie, captându-ne atenția pentru a nu observa alte detalii. Astfel acceptăm realitatea care ne este oferită.

De fapt, nu prea suntem conștienți de nimic până când nu ne punem întrebari cu privire la un anumit lucru: „Cum îmi simt șosetele în picioare, acum?” Creierul nostru umple informațiile care lipsesc în unghiul mort sau așa-numita pată oarbă, fenomen pe care îl detectez ușor zilnic, la cabinet. Lumea nu percepe realitatea, ci ceea ce își îmaginează creierul, într-un mod distorsionat.

Zilele trecute căutam o casă. Mă aflam exact în dreptul ei, însa nu o vedeam, din cauză că în mintea mea ar fi trebuit să fie mai mare, cu o curte mai lată. Nu vedeam nici numărul casei, scris cu litere mari, pe fond alb, deoarece în reprezentarea mea mentală de ultima dată, acel numar nu exista. NU PERCEPEM CEEA CE SE AFLĂ CU ADEVĂRAT ACOLO. PERCEPEM CEEA CE NE SPUNE CREIERUL.

Trebuie să existe o potrivire între așteptările noastre și datele ce ne parvin, ca să „vedem” ceva. Prin urmare, este important să ținem cont de următorul îndemn: nu vă încredeți în simțurile dvs. Doar fiindcă dvs. considerați că un lucru este adevărat, doar fiindcă știți că este adevarat, nu înseamnă că și este adevărat. Persoanele care suferă de Sindromul Anton nu își acceptă orbirea și folosesc confabulația pentru a completa informațiile senzoriale lipsă, creându-și o realitate care nu există.

Desigur, un pacient suferind de Sindromul Anton se va lovi de piesele de mobilier, nu va găsi ușor drumul spre toaletă, dar este convins că realitatea pe care o „vede” este totuna cu realitatea celorlalți. O altă capcană este efectul simplei expuneri: expunerea repetată la un produs sau un chip anume, ne va determina să îl preferăm altora. Experimentez acest principiu de când mi-am schimbat numele. Înainte eram recomandată pe grupurile de mămici și aproape întotdeauna eram “aleasa” în calitate de psiholog, deși erau o mulțime de nume recomandate. Acum, de când mă numesc Nikolaus, solicitările de pe grupurile de mămici lipsesc cu desăvârșire. Oamenii erau obișnuiți să reacționeze la Forgaciu.

Ați auzit despre efectul de iluzie a adevărului? Suntem mult mai înclinați să credem că o afirmație este adevărată dacă am mai auzit-o, fără a o mai trece prin filtrul rațiunii. De exemplu, este la modă să se considere ca fiind reală o ipoteză lansată cu vreme în urmă, despre dacii care ar fi fost strămoșii românilor. Știați că există un hormon care fixează monogamia? Prin urmare, apărem în lume cu predispoziții diferite. Unii oameni pot fi genetic înclinati să aibă și să păstreze un singur partener, în timp ce alții nu. Testele genetice pot oferi informații utile despre cât de fideli vor fi partenerii dvs., iar fidelitatea nu ține de calitățile partenerului ales.

Oamenii cred că au o personalitate, dar creierul este împărțit în subsisteme care se comportă ca niște adversari. Pe de-o parte vom dori să îmbucăm o felie de tort de ciocolată, dar ceva din interiorul nostru ne blochează decizia, având în vedere că zahărul nu este deloc sănătos. Situația seamănă cu juriul unui tribunal. Sunt 12 oameni care nu se cunosc între ei și care au păreri diferite, dar au o sarcină și o singură misiune, aceea de a ajunge la un consens. Jurații dezbat, se ademenesc și se influențează reciproc. A avea păreri diferite nu reprezintă o piedică pentru sistemul judiciar bazat pe jurați, ci este un element crucial. Astfel se explică de ce un fumător care își dorește să renunțe la fumat, va continua să fumeze, deși se simte vinovat și chiar se autoblamează.

Creierul nostru are 2 emisfere conectate printr-o rețea densă, numită corpul calos. În anul 1961 s-a realizat prima operație de calostomie (tăierea corpului calos) la pacientii epileptici. Ei au funcționat excelent, însă s-au remarcat unele aspecte interesante. De exemplu, având câte un creion în fiecare mână, pacienții cu calostomie puteau să deseneze simultan două figuri geometrice diferite, cum ar fi un triunghi și un cerc.

Cercetătorii au descoperit că cele doua emisfere au personalități și aptitudini diferite în ceea ce privește gândirea abstractă, creativitatea, deducția, identificarea amintirilor și luarea unei decizii bune.

Sindromul mâinii străine (mâna non-dominantă se comportă ca și cum ar avea o minte proprie, deocamdată un fenomen misterios al creierului) ne dovedește faptul că noi găzduim niște subprograme mecanice la care nu avem acces și nici nu aflăm despre existența lor. Dincolo de rațiune, există partea emoțională implicată în luarea deciziilor și adoptarea anumitor comportamente.

Grecii antici aveau o analogie pentru viață, și anume: suntem la cârma unui car și carul este tras de doi cai nărăvași, calul alb al rațiunii și calul negru al pasiunii. Calul alb întotdeauna încearcă să tragă într-o parte a drumului și calul negru încearcă să tragă în partea cealaltă. Treaba noastră este să-i strunim în așa fel încât să putem merge înainte pe mijlocul drumului.

Sper să vă amintiți de rândurile mele zilele următoare, cand ieșiți la săniuș și încercați să mențineți sania pe calea dreaptă, ca o metaforă pentru ceea ce este viața însăși. După cum afirma Carl Jung, „În fiecare dintre noi mai este cineva pe care nu-l cunoaștem.” Sau cum zicea Pink Floyd: „There’s someone in my head, but it’s not me.” (Este cineva în capul meu, dar nu sunt eu.)

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *