Beneficiile activităților în mijlocul naturii pentru copii

Petrecerea timpului liber în mijlocul naturii are nenumărate beneficii atât pentru adulți, cât și pentru copii. Multă lume mă întreabă cum ne motivăm copiii să parcurgă trasee mai lungi, cu grad de dificultate mai mare decât o simplă promenadă.

Există o sumedenie de trucuri care ne asigură, în cele din urmă, succesul.

În primul rand, contează expunerea copilului mic la mediul natural, întâi în sistem de purtare, apoi alternând momentele când e purtat în rucsac, cu momentele când umblă singur. Mersul îndelungat, fără obiective și fără momente interesante sau palpitante, este plictisitor. Copiii noștri au fost purtați pe munte de când s-au născut, uneori și pe vreme rea (grindină, ploaie, ninsoare) sau la temperaturi foarte scăzute.

Când au mai crescut, jocurile de tipul treasure hunt cu imagini de căutat în mediul natural, li s-au părut foarte distractive. Cine găsește un con de brad? Dar o pânză de păianjen ? Cine găsește o frunză uscată? Dar urme de animale? Haideți să căutăm o scorbură mare, mare? Oare locuiește cineva în ea? Apoi cream scenarii: oare cât timp i-a luat păianjenului să își țeasă pânza? Cine s-a prins în pânza lui? De cât timp locuiește în pădure? Se văd urme de porci mistreți, oare câți porci erau? Ce căutau în iarbă? Cât erau de înfometați? Oare se uită la noi, de undeva din depărtare?

Traseul Broscuțelor ne este foarte drag, deoarece copiii caută marcajele în formă de broscuță de pe o mulțime de copaci, iar la final se ajunge la parcul de cățărări, unde se distrează și uită de oboseală.

A doua strategie deosebit de utilă a fost prezența cățelului nostru. Le plăcea să îl plimbe în lesă, să îl observe în timp ce își marchează teritoriul sau scăldându-se în pârâu. Intrau și copiii, îl udau cu apă și era distracție maximă. Se fereau de el când își scutura blana cu putere. Alteori, prezența mai multor copii, un pic mai rezistenți la drum lung, era foarte utilă. Nici nu simțeau dificultatea traseului dacă aveau o companie plăcută. Ne așezăm pe câte un pietroi în momentul în care suntem cu adevărat obosiți.

Nu luăm merinde cu noi, doar apă și nu încurajăm pauzele lungi, ci câteva minute (2-3), cu inspirații și expirații lente. De asemenea, nu suntem adepții recompenselor. Nu au primit dulciuri sau alte premii. Singura recompensă este atingerea obiectivului: cascada Moara Dracului, de o frumusețe impresionantă, la Găvane, unde s-au scăldat până au înghețat de frig, cetatea medievală cu poveștile vremurilor respective, un lac (de exemplu, după 6 ore pe traseul spre Piatra lui Dan și retur, copiii au beneficiat de o baie bună în lacul Tarnița), o peșteră, castelul Templierilor cu povești din trecutul îndepărtat etc.

După ce au mai crescut (3+ ani), câteva jocuri psihologice au părut că prind. De exemplu: “Imaginați-va un cerc colorat. Ce culoare are cercul vostru? Acum imaginați-vă o steluță albastră. Observați cum vă puteți conduce gândurile în direcția dorită. Voi aveți control asupra gândurilor voastre. În loc să vă spuneți în minte că nu mai puteți, că e greu, că sunteți obosiți, că nu mai continuați drumul, vorbiți cu piciorușele voastre, încurajați-le. Dirijați-vă gândurile astfel încât ele să vă mobilizeze, nu să vă chinuie.”

Copiii pot fi învățați de la vârste fragede că obiectivele mărețe nu sunt ușor de atins, dar că satisfacția este pe măsură. Punem mare accent, în educația lor, pe ideea de a duce lucrurile la bun sfârșit, chiar și când ne mistuie dorul de casă sau de un pat confortabil. Piciorușele se antrenează puțin câte puțin și cu timpul vor deveni tot mai puternice.

Drumețiile devin interesante atunci când urcam prin apă, facem câte o baie în cascadă, observam ciuperci, bolovani, plante, insecte, mormoloci, broaște și pești sau găsim de-ale gurii (zmeură, afine, fragi, măcriș, mere pădurețe, măceșe, prune). O singură dată am avut șansa de a ne întâlni cu un urs, spectacol inedit, de câteva ori cu șerpi, probabil inofensivi.

Natura este impresionantă indiferent de traseul ales.

Alte jocuri care alungă plictiseala sau deznădejdea: ochii mei văd ceva ce tu nu știi (copiii au de ghicit la ce mă refer, apoi urmează ca eu să ghicesc ce observă ei), de-a ghicitorile (ce e viu colorat, zboară și trăiește foarte puțin: fluturele). Jocul corelațiilor (eu spun un cuvânt, ei spun la ce se gândesc prima dată când aud cuvântul, de exemplu pârâu – apă – cascadă – spumă – zgomot). Jocul de-a cum ar fi dacă… De exemplu, cum ar fi dacă fluturașul ar veni pe umărul meu 2 kilometri? Cum ar fi dacă am întâlni un șarpe vorbitor? Cum ar fi dacă ne-am pierde un bocanc?

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *